Iubirea transcende întotdeauna orice fel de dualism. Iubirea nu se declară niciodată de partea cuiva. Ea acceptă întotdeauna validitatea ambelor părţi. Crezi că trebuie să alegi între corect şi greşit. Dar eşti tu sau oricine altcineva capabil să hotărască ce este corect şi ce este greşit? De îndată ce crezi că ştii, ai pierdut firul adevărului.
Aşa că nu încerca să alegi. Tu nu ştii ce e adevărat şi ce este fals. Nu te situa de o parte şi nu o respinge pe cealaltă. Acceptă-le pe amândouă, sau pe nici una.
Fii neutru şi vei da piept cu viaţa în condiţiile impuse de ea. Până ce nu vei ajunge în această stare de neutralitate, vei continua să impui propriul tău fel de a vedea lucrurile asupra a ceea ce se în- tâmplă în viaţa ta şi întotdeauna vei avea senzaţia lipsurilor sau a pedepsei, deoarece nu-ţi cunoşti propria valoare.
Înţelegi ce-ţi spun? Chiar dacă ai crede că trebuie să dregi ceva în ceea ce te priveşte - şi nu sugerez că aşa ar sta lucrurile - tu nu ai şti cum să procedezi.
Dacă eşti făcut bucăţi, cum te poţi drege? Dacă eşti divizat sau în conflict, cum poţi crea întregimea? Numai ceea ce nu este făcut bucăţi poate trăi experienţa întregimii sale.
Înţelege că aici, în acest moment, nu e nimic în neregulă cu tine sau cu viaţa ta. Totul este aşa cum trebuie să fie. Chiar acum, în acest moment, eşti întru totul iubit. Eşti copleşit de durere sau te afli într-un conflict? în regulă. Dar asta nu înseamnă că nu eşti întru totul iubit. Ideea că suferinţa îţi rupe legătura cu iubirea este o idee pe care tu ai impus-o situaţiei. În adevăr, nimic nu te rupe de iubire, în afară de propriile tale convingeri şi credinţe. Şi acesta este motivul pentru care suferi în primul rând. Suferi pentru că gândeşti şi simţi că ţi-a fost ruptă legătura cu iubirea. Tu răstorni adevărul situaţiei. Faci din cauză efect şi din efect faci cauză. Aceasta este frica ta în plină acţiune.
Înţelege acest lucru, ca să poţi vedea dincolo de el.
Îngăduie conştientei tale să se aprofundeze.
Contemplă-ţi întreaga ego-dramă şi ia-o aşa cum e.
Înţelege că, prin propria ta frică, tu creezi experienţa ta cu lumea. Dar nu-ţi trage palme din cauza asta. Acceptă ceea ce vezi şi lasă lucru- rile să se schimbe de la sine. Când vezi lumea în completa ei neutrali- tate, vei înţelege că ea există doar ca o unealtă pentru propriul tău pro- ces de învăţare.
Nu vreau să te încurc cu concepte. Dar trebuie să înţelegi cum frica ta răstoarnă adevărul. Ea face din tine o victimă a lumii, şi asta nu este adevărat. Ca victimă, nu-ţi vei cunoaşte niciodată puterea creatoare sau identitatea ta întru Iubire.
Nu juca rolul victimei. E un joc găunos, un joc al oglinzilor. Cel care greşeşte împotriva ta este doar o reflecţie a lipsei de stimă faţă de tine însuţi. Tu ai creat prezenţa lui în oglinda ta.
Ridică-te, mărturiseşte-ţi că te urăşti pe tine însuţi şi lasă-l pe ce- lălalt să-şi vadă de drum. A nutri reproşuri, nemulţumiri şi resentimente împotriva sa nu-ţi va fi de ajutor. A-l pedepsi nu te va face să te simţi mai bine. Lasă-i să plece nestingheriţi pe cei care te batjocoresc. Roagă-te pentru ei şi binecuvântează-i. Nu-i lega de tine cu gânduri de răzbunare, ci eliberează-i cu cuvinte de dragoste şi încurajare . Şi află că, în măsura în care îi eliberezi, te eliberezi pe tine însuţi.
Îţi pot ţine o predică despre puterea iertării, dar numai când o vei trăi tu însuţi vei şti cât de mare este această putere. Disponibilitatea de a te ierta pe tine însuţi şi de a-i elibera pe alţii de judecăţile tale este cea mai mare putere pe care o poţi cunoaşte, câtă vreme trăieşti în această întrupare.
Singura putere care e mai mare decât aceasta este puterea Iubirii însăşi. Dar, fără gestul iertării care îndepărtează vălul fricii, puterea Iubirii nu-ţi stă la dispoziţie.