Monday, October 10, 2011

Thursday, October 6, 2011

M-am intors!



Acum 10 minute mi-am adus aminte de blog.Asta nu poate insemna decat ca in ultimele 6,7 luni am avut treaba de nu mi-am vazut capul!Si exact asa a fost.Am schimbat orasul,locuinta,job-ul,relationship status-ul pe facebook(jaja,pentru cei ce traiesc in retea) ,perspectivele si planurile de viitor.Ca sa nu mai vorbesc de freza (cervicalele m-au scos la o sangria in semn de multumire) si atitudine.I´m bitchy and bossy, bitches!Pe naiba,sunt mai ZEN ca niciodata.Pai bai amicilor,daca tot stiati voi ca totul in viata asta se rezolva pana la urma,de ce nu mi-ati zis si mie nimic?
Si s-au mai intamplat o gramada de chestii intre timp.A venit pe lume Luna ,fetita prietenilor mei,a crescut deja mare si probabil va merge la scoala la anul,caci de cand nu am mai scris trecura secole, ...

JAJA,altceva chiar nu imi mai amintesc ce s-a intamplat,desi parea ca am multe de povestit:))In realitate cred ca m-am bucurat de vara,de cele 4 zile libere pe saptamana pe care mi le ofera job-ul,i-am plictisit pe salvamarii de pe plaja 4 luni la rand,iar in ultima perioada am fost ocupata cu decoratul si aranjatul noului meu apartament(sa locuiesti in Born,respectiv centrul vechi al Barcelonei e ca si cum ai trai in aeroport,ai parte de experiente noi in fiecare zi,vin cu povesti in curand)

Ah ,da!Mi-am amintit ce s-a mai intamplat! In sfarsit Sagrada Familia are altar!Dupa atatia ani de asteptare si atatea vizite cu emotii,am reusit sa vad minunea!(doar graba constructorilor are de-a face cu vizita Papei,nu si minunea ,evident.Mai suparator este faptul ca acum Sagrada Familia nu mai este templu-in speta inchinat tutror religiilor,ci bazilica,pentru ca a fost sfintit de Preamarit)
Si-am incalecat pe-o sa,dau Publish Post si va anunt ca m-am intors.Promit ca nu toate post-urile vor fi haotice ca acesta cu revenirea.

Stay Blessed!

Saturday, May 21, 2011

Nici nu mi-am dat seama





A trecut 1 Mai si lumea a fost la mare!Am gasit cateva poze care imi par atat de vechi..Toate din Vama Veche.

Tuesday, April 19, 2011

Cine mai trece pe La Rambla


Acum ca lucrez chiar in inima orasului,interactionez diferit cu ¨nebunia¨ turistica.Insa alaltaieri a trecut pe-acolo un personaj ceva mai faimos si mai linistit.

Thursday, April 14, 2011

De ce nu


Vorbeam zilele trecute cu un prieten despre Congregatia Nyabinghi,si mi-am adus aminte ca am vrut sa scriu mai demult despre ¨de ce-urile¨ neaderarii mele complete la acest fenomen.O Congregatie e o Congregatie,de tip religios,cu regulile si cutumele ei ,indiferent ca e Rastafari sau nu.Congregatia celor Drepti,alaturi de care am petrecut momente minunate anul trecut si in primavara aceasta ,este in sine o expresie a binelui,a iubirii si a respectului.Doar ca mie imi e ¨scurta la maneci ¨ aceasta haina,mi se pare o expresie limitata,tot ce tine de Biblie sau de Haile Selassie este limitat pentru mine,este ca si cum as avea in gradina sute de flori dar eu ma incapatanez zilnic sa am grija doar de margarete.Mi-e greu sa diger aceasta temelie Rastafari,conform careia Haile Selassie I este a doua venire a lui Iisus pe Pamant,odata cu el s-au implinit toate profetiile,inclusiv cea a lui Garvey,iar de-acum trebuie doar sa asteptam cuminti ca Babylon sa cada.Si nu pentru ca sunt mai degraba Iisus old school believer ,nici pe departe,ci pentru ca si Iisus si Haile si Krishna si Buddha mi se par limitari in propria-mi cautare a divinitatii si a sinelui divin.Nu pot sa ma impotmolesc in mesageri,si sa las mesajul nedescifrat.Ei bine Congregatia mi se pare ca face exact acest lucru.In plus sunt alte mii de coduri pe care mi-e greu sa le inteleg si sa le pun in practica,insa dintr-un soi de bun simt spiritual.Spre exemplu departajarea in Minister Feminin si Minister Masculin a societatii Rastafari,lipsa de toleranta in ceea ce priveste zeci de subiecte(ex: a homosexualitatea sau cetatenii babilonici) samd.Dupa parerea mea se indeparteaza la fel de mult ca orice curent extremist de esenta lucrurilor,a Bibliei,a psalmilor si a ¨cuvantului lui Dumnezeu¨ in general.
Evident ca sunt alte zeci de lucruri care m-au atras catre acest tip de societate solidara ,a caror principii de baza sunt iubirea pentru semeni,respectul pentru femeie,practicarea meditatiei,obtinerea de ¨intelepciune¨ si multe altele.Din perspectiva feminina e un loc al pacii ,in care indecenta nu duce la conflict,pentru ca nu exista indecenta(femeile trebuie sa arate si sa se comporte intr-o maniera virtuoasa) ,in care nu exista nici un tip de competitie,in care toate se recunosc ca fiind Surori si Imparatese.Baza familiei Rastafari este aceasta :Casa este o imparatie,barbatul e Imparat,femeia e Imparateasa.Barbatul rastafari e ocupat cu meditatia,femeia rastafari e ocupata de educatia copiilor( si cand spun educatie,ma refer la educatie,nu la cei 7 ani de acasa).
Ceremoniile sunt foarte importante,se respecta cu sfintenie pana la cel mai mic detaliu.Cea mai importanta este Sabbath-ul ,are loc in fiecare seara de sambata si implica participarea intregii comunitati.
Mancarea este la fel de importanta,trebuie sa fie I-tal( mancare cu energie vie,vitala pentru cresterea armonioasa a spiritului.Cu alte cuvinte,nu se accepta pe masa carnea sau alte produse tratate ,manipulate sau sarate)(cu acest aspect tin sa precizez ca sunt mai mult decat de acord,desi este foarte greu sa nu te abati de la legea I-tal,avand in vedere ca nu toate comunitatile reusesc sa se desprinda definitiv de Babylon si sa traiasca in camp,in maniera autosuficienta).
Babylon?Este expresia decaderii spirituale,a consumismului ,a placerilor false si a minciunii.
In alta ordine de idei,cei din Congregatie sunt mereu in cautare de noi membri.Nu pe aceleasi cai ca si Martorii lui Yehova spre exemplu,poate chiar nici macar din aceleasi motive.Este foarte dificil in societatea Rastafari sa gasesti femei virtuoase,dispuse sa duca acest stil de viata.Intotdeauna le este mai usor barbatilor sa rezoneze cu aceasta forma de a trai in spiritualitate si in comunitati inchise.
Mie personal mi-a fost greu sa le explic toate aceste lucruri ,sau multe altele pe care nu le-am mentionat acum,insa am fost extrem de clara in a-mi arata respectul si admiratia pentru felul in care lupta impotriva unei societati gaunoase,in care functionam toti fara sa ne punem prea multe probleme de ordin moral sau cateodata nici macar spiritual.
Sper sa am ocazia sa ii vizitez in curand,in aceasta luna se sarbatoreste Groundation,o ceremonie impresionanta ce aduce impreuna mai multe Congregatii,si la care din motive evidente nu pot ajunge.Lucrurile s-au schimbat mult in ultimul timp,iar prioritatile sunt altele.
In concluzie ma simt Rastafari cand vorbim despre Frati si Surori,despre iubire si despre respect.Nu ma simt Rastafari si nu pot pronunta : Haille I Sellassie Jah Rastafari,sau binecuvantarile zilnice.Totusi e o lume frumoasa,daca aveti curiozitatea,este multa istorie in spatele acestor comunitati,istorie ce va duce pana in Etiopia sau la Regele Solomon si la regina Saaba.Insa ceea ce recomand cu adevarat este fundamentul de baza a acestui fenomen: nu exista Eu sau Tu.Cu totii suntem Eu si Eu (I&I),nu e loc de egocentrism sau egoism.

Stay blessed!

Sunday, March 20, 2011

Holi








Datorita Asociatiei de Bollywood Catalunya ,am sarbatorit Holi in Sabadell astazi!Multa lume,soare,dans,orez,samosas si muuuulta pulbere colorata!!!